Ungolianth este o trupă de melodic death metal din România, cunoscută pentru combinația inedită de influențe din stoner, groove metal, black și thrash. Formată în 2019, în București, trupa explorează o gamă variată de teme lirice și stiluri muzicale, având ca scop principal exprimarea autentică a identității lor artistice.
De-a lungul timpului, Ungolianth a urcat pe scenă alături de formații renumite precum Firewind, Diabolical, Aephanemer, precum și multe alte trupe din scena metal românească. În 2024, și-au desfășurat Genesis Tour, consolidându-și poziția în industria muzicală.
Membrii trupei provin atât din noul val de artiști, cât și din rândul muzicienilor cu peste 10 ani de experiență pe scene naționale și internaționale. Aceștia au activat anterior în formații cunoscute precum Gothic Romania, Invader și Warhymn.
Ungolianth se remarcă printr-un sound puternic și impunător, cu elemente orchestrale epice, pasaje tehnice moderne și breakdown-uri agresive. Publicul și criticii muzicali au apreciat capacitatea trupei de a transmite energie pură pe scenă.
„Ungolianth este o trupă în plină ascensiune. Tineri, serioși, muncitori și modești. Încep să devină reprezentativi pentru scena death metal din România.”
– Cătălin Statie
„Sunet pătrunzător, vocal impunător și compoziții care îmbină măiestria tehnică cu o atmosferă grandioasă.”
– Radu Mihai (Rock Monsters Romania)
Road Patrol Open Air este un eveniment pentru Timișoara, un oraș cunoscut pentru bogata sa istorie și semnificație culturală.
Ne place să credem că festivalul, ajuns la cea de-a 21-a ediție, servește ca o continuare a evenimentului Tim-Rock, care
a fost un element de bază al scenei rock românești înainte de 1989.
Desfășurat pe o perioadă de trei zile la poligonul AJVPS, festivalul oferă un amestec unic de muzică de calitate, cultură moto și interacțiune între oameni. Evenimentul include o paradă moto care prezintă frumusețea orașului, și o componentă caritabilă.
De asemenea, festivalul își propune să contribuie la patrimoniul cultural al orașului
prin promovarea muzicii rock, un aspect important al istoriei și diversității culturale a Timișoarei.
Muzica live
Festivalul oferă o experiență muzicală de excepție, reunind artiști autohtoni apreciați și artiști de renume internațional.
Parada Moto
Evenimentul include o paradă moto ce pune în valoare frumusețea orașului.
Concursuri
Festivalul găzduiește concursuri cu premii, oferind participanților ocazia să-și testeze abilitățile.
Workshop-uri
Festivalul oferă workshop-uri interactive, unde participanții pot învăța, explora și descoperi noi pasiuni.